Monthly Archives: Februarie 2016

se arata in comunicatul de presa al Politiei Rm valcea

data 29.03.2016

REZULTATE ÎNREGISTRATE DE POLIŢIŞTII VÂLCENI ÎN CADRUL UNOR ACŢIUNII PREVENTIV – REACTIVE ÎN ACEST SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ

Poliţiştii au desfăşurat, pe parcursul acestui sfârşit de săptămână, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

604 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalităţii economice, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de acţiuni speciale au efectuat 109 acţiuni specifice muncii de poliţie.

În urma activităţilor, au fost constatate 20 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură).

De asemenea, au fost aplicate 747 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 250.000 de lei, iar valoarea bunurilor indisponibilizate este de 11.000 lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 610 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 44 de permise de conducere, dintre care 13 pentru conducere sub influenţa alcoolului, şi au retras 21 de certificate de înmatriculare.

Dintre constatările efectuate, amintim:

1.Poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Galicea, Stoileşti şi cei din cadrul Serviciului rutier au depistat transporturi de material lemnos fără documente de provenienţă şi transport. Astfel, au fost confiscaţi aproximativ 27 de m. c., fiind aplicate şi sancţiuni contravenţionale conform Legii 171/2010.

2.Poliţiştii Biroului Poliţiei Transporturi Vâlcea au probat infracţiunea de evaziune fiscală comisă de P. Liliana, care nu a evidenţiat toate activităţile economice desfăşurate în evidenţele contabile, la punctul de lucru din municipiul Râmnicu Vâlcea, prejudicind astfel bugetul consolidat al statului. Cercetările vor fi continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de pe art. 9, lit. b din Legea 241/2005 şi pentru stabilirea şi recuperarea întregului prejudiciu.

sursa libertea.ro

Ai lucrat în străinătate? Ce să faci ca să ai pensia mai mare

15 octombrie 2015 08:19

Lucrezi sau ai lucrat în străinătate și ai avut toate actele în regulă? Ei bine, află cum poți să iei pensie și de acolo, și din România (dacă ai fost angajat și aici).

 
 

Cei care au lucrat cel puţin un an peste graniţă cu acte în regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă îndeplinesc toate condiţiile de pensionare din ţara respectivă şi din ţara de origine. Veniturile din pensia din străinătate li se plătesc de statul în care au lucrat şi se pot transfera în România în lei, la cursul BNR din ziua plăţii.

Iată cum poate să procedeze o persoană care vrea să-i fie luaţi în calculul vechimii şi anii lucraţi în străinătate, dar şi cei din ţară

Unii dintre românii care muncesc în străinătate încep să se gândească la vârsta pensionării, iar alţii chiar ajung la respectiva vârstă. Cum ei au lucrat în două sau chiar mai multe state, atunci şi pensia lor va fi una comunitară, adică plătită de mai multe state, anunţă all4romania.eu.
Persoanele care muncesc în străinătate pot să îşi depună dosarul de pensionare la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) din judeţul în care au domiciliul la data la care întrunesc condiţiile legislative din România pentru a ieşi la pensie.

exclusivpe etalontv

Izvoare Baile Olanesti

Prezentare BAILE OLANESTI 2010 ! O statiune modernizata

poze facute la lurarile din piata din rm valcea

Anunţul TCE Ploieşti privind vânzarea biletelor şi abonamentelor. Măsura se aplică din 1 martie

sursa obsevatorph.ro
Publicat pe 26 februarie 2016
de Mihai Popescu

TCE Ploieşti anunţă modificarea programului de lucru a punctelor de vânzare a titlurilor de călătorie începnd cu 1 martie.

 

În comunicatul pe care îl regăsiţi la finalul articolului figurează 25 de tonete şi casierii ale societăţii de transport public, câteva dintre acestea fiind deschise şi în week-end.În mai multe staţii TCE au fost amplasate şi automate de bilete, însă unele dintre acestea nu mai sunt funcţionale.

 

ZIUA PROTECŢIEI CIVILE

În data de 25.02.2016,

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a organizat o serie de manifestări dedicate „Zilei de 28 Februarie – Ziua Protecţiei Civile din România”.

La ora 11.00, s-a dat startul activităţilor omagiale în cadrul cărora s-au prezentat semnificaţia „Zilei de 28 FebruarieZiua Protecţiei Civile din România” şi mesajele oficialităţilor, după care au fost acordate diplome şi medalii câştigătorilor competiţiilor sportive desfăşurate.

La aceste competiţii ocupanţii primelor trei locuri au fost :

Campionatul de minifotbal între instituţiile publice

  • Locul I – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “General Magheru” al Judeţului Vâlcea;
  • Locul II – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „G-ral de brigada Ştefan Buterez” Vâlcea;
  • Locul III – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea

         Campionatul de fotbal-tenis între instituţiile publice

  • Locul I – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Jud. Vâlcea;
  • Locul II – Centrul de Pregătire pentru Geniu EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”;
  • Locul III – Serviciul Român de Informaţii Vâlcea.

Campionatul de tenis de masă între instituţii:

  • Locul I – Orac Teodor de la Centrul de Pregătire pentru Geniu EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”;
  • Locul II – maj. Stroe Adrian-Cristian Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Jud. Vâlcea;
  • Locul III – adj. Popescu Remus Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Jud. Vâlcea.

         Campionatul de minifotbal intern:

  • Locul I – Garda de Intervenţie Râmnicu Vâlcea;
  • Locul II – Detaşamentul de Pompieri Drăgăşani;
  • Locul III – Reşedinţa Unităţii.

Campionatul de tenis de masă intern:

  • Locul I – adj. Popescu Remus;
  • Locul II – maj. Stroe Adrian-Cristian;
  • Locul III – maj. Hodorog Mihai.

În încheiere, au fost prezentate două exerciţii demonstrative de intervenţie pentru: un incendiu la un depozit de substanţe toxice şi o asanarea teritorială de muniţie.

IPJ Vâlcea are datorii imense către Medicină Legală

24 Feb 2016

de Dinu Dumitru

IPJ Vâlcea are datorii imense către Medicină Legală

De ani de zile, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea nu reuşeşte să ajungă cu datoriile la zi, cea mai mare sumă datorată fiind, ca de obicei, către Medicină Legală Vâlcea.

Conform unui ultim raport, Poliţia Vâlcea înregistra la sfârşitul anului 2015 obligaţii de plată scadente şi neonorate în sumă de 108.357,90 lei, respectiv bunuri şi servicii, din care cea mai mare parte o reprezintă expertizele medico-legale, în sumă de 87.054,58 lei.

În schimb, până la aceeaşi dată, IPJ Vâlcea a realizat venituri în valoare totală de 118.110.63 lei, care au fost virate la bugetul statului. „Execuţia programului de cheltuieli al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, la 31 decembrie 2015 este de 99,99 %. În perioada analizată s-a reuşit asigurarea unui grad corespunzător de dotare faţă de tabela de înzestrare, realizându-se eforturi deosebite, astfel că misiunile operative specifice structurilor de poliţie ale inspectoratului nu au fost influenţate negativ. S-a asigurat permanent transparenţa şi publicitatea achiziţiilor publice desfăşurate.

Inspectoratul foloseşte în administrare proprie un număr de 78 imobile şi 150 construcţii aferente acestora, înscrise în inventarul domeniului public al statului şi totodată un număr de 24 spaţii situate în imobile aflate în administrarea sau proprietatea altor persoane juridice sau fizice” – precizează conducerea IPJ Vâlcea, în cadrul unui raport.

Poliţişti ai IPJ Vâlcea, bătuţi cu parul într-o comună

24 Feb 2016

scris de Dinu Dumitru

Doi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea au fost bătuţi cu parul într-o comună din judeţul Vâlcea. Este vorba despre agenţii de poliţie Constantin Preoteasa şi Gheorghe Ciochină, care au fost agresaţi într-o seară, când se aflau într-o misiune, de un individ ce avea asupra lui un par.

Întâmplarea a avut loc în vara anului trecut, mai exact în data de 13 iunie 2015, în comuna Oteşani, când cei doi poliţişti au fost anunţaţi că un individ face scandal la poarta unui cetăţean, forţând intrarea în curtea acestuia.

Ei bine, când au ajuns la faţa locului l-au găsit pe Liviu Buda, de 39 de ani, care a devenit şi mai violent când i-a văzut pe oamenii legii. Având parul în mână, individul a început să-i lovească pe agenţii de poliţie, care încercau să-l imobilizeze. De asemenea, în scandal a intervenit şi bunicul agresorului, Ion Ghiorghiu, care l-a lovit pe unul dintre poliţişti cu parul, provocându-i leziuni la o mână.

În urma acestui scandal, dar şi a faptului că au agresat doi agenţi de poliţie, Liviu Buda şi Ion Ghiorghiu s-au ales cu dosare penale, iar la sfârşitul anului trecut ei au fost trimişi în judecată pe rolul instanţei Judecătoriei Horezu, fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de ultraj. Liviu Buda este judecat în stare de arest preventiv, el fiind încarcerat în cadrul Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, iar Ion Ghiorghiu este pus sub control judiciar. Din câte am reuşit să aflăm, Liviu Buda este un inginer din Râmnicu Vâlcea, cu studii superioare, care nu are un loc de muncă, iar bunicul său este un pensionar din comuna Oteşani.